Despre noi
De la pasiune, la performanță
FBHub susține că sportul este mai mult decât competiție. Este educație, comunitate, disciplină și oportunitate. Acest hub sportiv a fost creat pentru a aduce la un loc tot ce are nevoie o persoană pasionată de mișcare, un sportiv, un antrenor, un club sau alte structure sportive pentru a progresa.
La noi găsiți de la echipamente sportive de calitate la echipamente sportive low-cost, competiții accesibile, cursuri de formare și perfecționare, servicii de publicitate și branding, scouting și administrare de facilități sportive.
Misiunea Noastră
Scopul nostru este să facem sportul accesibil tuturor, indiferent de vârstă, nivel sau resurse, și să creăm un mediu în care fiecare persoană să își poată descoperi și valorifica potențialul. Oferim sprijin atât celor aflați la început de drum, care fac primii pași în activitățile sportive, cât și celor care aspiră la performanța de elită, punând la dispoziție resurse, cunoștințe și oportunități adaptate nevoilor fiecăruia.
Ne implicăm activ în dezvoltarea sportivilor, antrenorilor și cluburilor prin programe de formare, competiții, evenimente și servicii integrate. Credem că sportul este un instrument puternic de educație, disciplină și coeziune socială, iar prin FBHub ne propunem să construim o comunitate în care pasiunea se transformă în rezultate și visurile devin realitate.
Valorile noastre
Accesibilitate – Credem cu tărie că sportul trebuie să fie deschis tuturor, indiferent de vârstă, nivel de pregătire, resurse financiare sau mediu. Construim programe și servicii care să elimine barierele de participare, oferind șansa oricui să se bucure de beneficiile sportului.
Integritate – Toate acțiunile noastre se bazează pe principii clare de fair-play, transparență, egalitate de șanse și respect reciproc. Fie că este vorba de organizarea unei competiții, de un proces de selecție sau de o colaborare, tratăm fiecare partener și participant cu corectitudine și profesionalism.
Performanță – Punem la dispoziție metode moderne de pregătire, acces la resurse de ultimă generație și parteneriate cu profesioniști și structuri sportive de top. Ne dorim ca fiecare sportiv, antrenor sau club să poată atinge nivelul maxim al potențialului său.
Comunitate – Sportul are puterea de a aduce oamenii împreună. Organizăm evenimente, inițiative și proiecte care creează legături durabile între sportivi, antrenori, cluburi și susținători. În centrul FBHub se află o comunitate unită de aceeași pasiune și dorință de progres.
Viziunea noastră
Formarea unui HUB sportiv care să ofere posibilitatea practicării sportului pe întreg teritoriul României. De asemenea, ne propunem construirea unei comunități sportive unite, cu o structură dinamică și incluzivă, în care fiecare persoană – de la copilul care pășește pentru prima dată pe teren, până la sportivul de elită – să aibă acces egal la resurse, îndrumare și oportunități de dezvoltare.
Ne dorim un mediu în care talentele să fie identificate și cultivate din timp, în care munca și perseverența să fie recunoscute, iar visurile să devină realizabile prin sprijin constant și instrumente adaptate fiecărei etape de progres.
În această comunitate, antrenorii, cluburile, sportivii și susținătorii colaborează pentru a promova valori precum fair-play-ul, unitatea, disciplina și respectul reciproc. Prin inovație, educație și parteneriate strategice, vrem să punem bazele unui ecosistem sportiv care inspiră, motivează și deschide drumul către succes, atât pe teren, cât și în afara lui.
Ce facem?
- Echipăm sportivii – prin produse testate și selectate pentru confort și performanță.
- Organizăm competiții – pentru toate disciplinele sportive din România, adaptate diferitelor categorii de vârstă și nivel de joc.
- Formăm profesioniști – prin cursuri moderne pentru antrenori, preparatori fizici și sportivi.
- Promovăm imaginea – prin servicii de publicitate și branding sportiv.
- Descoperim talente – Prin Portalul Talentelor cu ajutorul Talent Gateway, platforma noastră de scouting și conexiuni.
- Îngrijim infrastructura – administrare, întreținere și modernizare de baze sportive și săli de soport.
